A fost odată o fetiță căreia îi era tare frică de întuneric. De fiecare dată când se lăsa seara și mama ei îi pregătea patul de somn, fetița începea să plângă. Știa că iar o să fie singură, în întuneric. Chiar dacă părinții îi lăsau veioza de lângă pat aprinsă, chiar dacă stăteau cu ea până când se așeza în pat, de fiecare dată se trezea în somn cu lumina stinsă și începea să țipe. Adormea numai când ajungea iar în patul părinților și dormea cu ei.
Dimineața, trezirea fetiței era un adevărat coșmar pentru toți. Părinții erau obosiți, iar cea mică nu reușea să-și deschidă ochii și să-l alunge pe moș Ene.
Într-o noapte, când fetița iar se trezi din somn speriată că e singură, în întuneric, nu mică i-a fost mirarea să observe prin fereastra camerei o mică steluță pe cer – o steluță care strălucea și părea că vrea să vorbească cu ea.
– De ce ți-e frică de întuneric?, o întrebă steluța pe fetiță.
– Pentru că pot să apară monștri și sa-mi facă rău, răspunse fetița.
– De ce ar vrea cineva să-ți facă ție ceva rău? Ai greșit cu ceva?
– Nu, părinții chiar îmi spun că sunt cuminte, la fel și ceilalți, mă laudă, spuse fetița.
– Și atunci de ce crezi că ți-ar vrea răul cineva în noapte?
– Nu știu.
– Noaptea n-ar trebui să-ți fie frică deloc, chiar dacă este întuneric. Soarele e obosit după o zi întreagă de muncă, de aceea se duce la culcare, odată cu tine. Însă el își lasă paznici vrednici pe cer, care să-i ajute pe oameni sa se descurce în noapte, spuse steluța. In plus, fiecare dintre noi, steluțele de pe cer suntem noapte de noapte alături de copii, să le veghem somnul și sa avem grijă că nimic rău nu li se poate întâmpla.
– Tu ești prietena mea?, întrebă fetița. Ți-a cerut Soarele sa ai grija de mine?
– Sigur că da, răspunse steluța. Numai că tu, de fiecare dată ești atât de fricoasă și înspăimântată când rămâi singură în noapte, încât nu te-ai uitat măcar o dată pe cer să vezi că eu apar de fiecare dată, ca să te protejez și să-ți fiu aproape. I-am spus Soarelui de frica ta și astfel mi-a dat în această seară puterea de a vorbi. Și vreau să-ți spun că nu trebuie să-ți fie frică noaptea. Eu voi fi mereu lângă tine și-ti voi veghea somnul. Eu îți voi fi aproape și-ti voi aduce numai vise frumoase și liniștite. Chiar dacă în celelalte seri n-am să-ți mai pot vorbi, spuse steluța, să știi că tu poți sa-mi spui orice. Te voi asculta și-ti voi răspunde prin licăririle mele.
– Asta înseamnă ca suntem prieteni?, întrebă fetița.
– Cu siguranță, da.
– Pentru totdeauna?
– Da, răspunse steluța.
– Și vei fi mereu lângă mine seara?
– Exact. De aceea atunci când simți că îți este frică în întuneric, amintește-ți că eu sunt lângă tine și am grija de tot ce ți s-ar putea întâmpla. Și acum, fugi la somn. Mâine mergi la grădiniță.
– Steluțo, îți mulțumesc că ești lângă mine. Promit să încerc să nu-mi mai fie frică de întuneric, spuse fetița.
Din acea seară, fetiței nu i-a mai fost frică să meargă la culcare. A cerut chiar să i se închidă veioza pentru a putea vedea mai bine pe geam steluța. Îi spunea în fiecare seară somn ușor, înainte de a-i transmite câteva din gândurile ei. Îi povestea faptele bune pe care le-a făcut pe parcursul zilei, își recunoștea greșelile și adormea apoi împăcată că are un prieten care o poate proteja indiferent de ce s-ar putea întâmpla.